Prezent la Timişoara la un forum cu oamenii de afaceri, având ca temă „Regionalizarea, reforma statului, măsuri de relansare economică”, premierul Emil Boc a răspuns unei întrebări venite din partea unui om de afaceri italian, referitoare la posibilitatea acordării unor ajutoare de stat marilor investitori.
Omul de afaceri italian a atras atenţia că „mulţi investitori din vestul României îşi mută afacerile în Serbia pentru că această ţară acordă facilităţi fiscale firmelor în funcţie de valoarea investiţiei şi numărul de angajaţi”.
În plus, a spus omul de afaceri, Serbia are structuri specializate care asistă investitorii pe perioada derulării afacerilor, iar statul vecin percepe taxe şi impozite mai mici, în timp ce infrastructura este mai dezvoltată, iar costurile cu utilităţile sunt mai mici decât în ţara noastră.
Boc a răspuns că „Guvernul acordă ajutoare de stat pentru investiţiile mari, de exemplu peste 100 de milioane de euro şi care angajează peste 500 de salariaţi”.
„Merge compensarea până aproape de 40 la sută din valoarea investiţiei în cazul investiţiilor de amploare. Statul acordă şi pentru cei care aduc investiţii de minim cinci milioane de euro şi care angajează minim 50 de angajaţi. Până în 5 septembrie 2011, 20 de proiecte de investiţii în valoare de peste un miliard o sută de milioane de euro şi care au creat peste zece mii de locuri de muncă au primit ajutor de stat în jur de 300 de milioane de euro”, a declarat premierul.
Emil Boc a precizat că „schema de ajutor de stat a fost aprobată de Uniunea Europeană”.
Premierul Emil Boc, preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, şi preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură din Timişoara, Georgică Cornu, au participat, vineri, la o întâlnire cu peste 100 de oameni de afaceri din judeţ şi din regiune, la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara.