Boc acuză Guvernul PSD că în 2004 nu a negociat cu UE o perioadă mai lungă pentru subvenţii agricole

boc, Emil Boc, negocieri, PDL, PSD, subventii agricole, UE

„În 2004, când s–a încheiat negocierea cu Uniunea Europeană, nu s–a negociat suficient de bine, trebuia negociată o perioadă mai lungă pentru acordarea subvenţiilor„, a spus Boc sâmbătă, la postul de radio Antena Satelor.

El a arătat că Executivul pregăteşte un nou plan de sprijinire a agricultorilor, inclusiv prin subvenţionarea motorinei folosite în agricultură.

România a aderat la UE în 2007 şi a avut o perioadă de tranziţie de trei ani pentru a continua să acorde subvenţii în agricultură.

Astfel, susţinerea financiară de către stat a producţiei de carne de porc şi pasăre, ouă, sfeclă de zahăr, orez, in, cânepă, soia sau tutun, dar şi subvenţionarea motorinei pentru lucrări agricole şi a energiei pentru irigaţii au încetat de la 1 ianuarie 2010, conform normelor UE.

Ministerul Agriculturii a anunţat, în luna septembrie, că ajutoarele de stat vor fi acordate începând cu 2010 prin alte forme, corespunzătoare legislaţiei comunitare.