Boc cere până luni estimările privind absorbţia fondurilor UE în 2010, pentru a fi incluse în buget

2010, absorbtie, boc, buget, cerere, estimari, fonduri, luni, UE

„Să putem avea până la începutul săptămânii viitoare elementele care să vizeze absorbţia fondurilor europene în bugetul pe 2010, pentru că el trebuie să fie finalizat”, a declarat Boc la începutul întrevederii pe tema absorbţiei fondurilor europene, convocate joi la Palatul Victoria.

Potrivit premierului în exerciţiu, la data de 21 decembrie 2008 erau 420 de proiecte aprobate, iar după acea dată au mai fost aprobate 2.377 de proiecte. Numărul contractelor de finanţare era de 168 la 21 decembrie, iar până în 31 octombrie 2009 au mai fost semnate 1.863. „Asta înseamnă că, practic, banii aceştia vor intra în 2010, 2011”, a spus Boc.

În ceea ce priveşte plăţile către beneficiari, premierul în exerciţiu a declarat că 620 de milioane de lei au fost achitate după 21 decembrie 2008.