„Firmele care au doi angajaţi şi o cifră de afaceri de maximum 100.000 de euro, adică aproximativ 370.000 de firme, nu vor mai depune declaraţia unică lunar, ci trimestrial. Asta înseamnă că firme mai mici, ONG-uri, PFA, vor avea un sprijin din partea statului în debirocratizarea mecanismului de funcţionare „, a declarat Boc la postul naţional de radio.
El a arătat că aceasta este una dintre modificările care vor fi aduse Codului Fiscal şi face parte din strategia de susţinere a mediului de afaceri.
Boc a enumerat mai multe priorităţi legislative ale Guvernului pentru sesiunea parlamentară care va începe la 5 septembrie.
Adoptarea Legii bugetului de stat pentru 2012, stabilirea coordonatelor salariale pentru anul viitor conform Legii salarizării, implementarea măsurilor de susţinere economică, precum modificarea Codului Fiscal, şi stabilirea ajutoarelor de încălzire sunt priorităţile Guvernului în viitoarea sesiune parlamentară, a spus el.
Boc a anunţat încă din luna februarie că firmele cu puţini angajaţi ar putea depune trimestrial declaraţiile unice.
Procedura declaraţiei unice („Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate” – 112) a intrat în vigoare la 1 ianuarie. Documentul trebuie transmis administraţiilor financiare până la data de 25 a fiecărei luni, pentru impozitul pe venit şi contribuţiile sociale din luna anterioară raportării.