Emil Boc a declarat, sâmbătă, la inaugurarea centurii ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca pe relaţia nord-est, că „odată ce România a aprobat standardele de cost”, nu se mai pot executa lucrări în România la „orice preţ”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Răspunsul la întrebarea privind continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania este dat de negocierile Ministerului Transporturilor cu Bechtel. Trebuie să se înţeleagă că nu putem face la orice preţ lucrările, pentru că este vorba de bani publici, iar odată ce România a aprobat standardele de cost acestea trebuie respectate, indiferent de cine lucrează. Bechtel trebuie să cadă de acord cu Ministerul Transporturilor şi cu CNADNR pe ceea ce înseamnă preţul, astfel încât lucrările la Autostrada Transilvania să continue. Această autostradă reprezintă un obiectiv al Guvernului şi al coaliţiei, dar cu respectarea legii”, a spus Boc.
Premierul a acuzat fostele guverne că „nu au avut bunăvoinţa” să stabilească standarde de cost care să spună cât trebuie să coste un kilometru de autostradă sau de drum judeţean.
„Guvernele anterioare nu au avut bunăvoinţa de a impune standarde de cost pe un kilometru de autostradă sau pe un kilometru de drum judeţean sau comunal pentru că furau mai uşor. Acum, acest Guvern spune cât trebuie să coste un kilometru de autostradă sau de drum. Dacă erau aceste standarde când s-a încheiat contractul Bechtel din pix de Năstase şi Mitrea, sunt convins că aveam un alt preţ şi o altă valoare. Acum trebuie să se revină la normalitate”, a precizat Boc.
Premierul nu a putut avansa o dată pentru reînceperea lucrărilor la Autostrada Transilvania, precizând că acest lucru trebuie lăsat pe seama specialiştilor.
Întrebat despre propunerea Consiliului Judeţean Cluj de a prelua tronsonul de autostradă Gilău – Nădăşel, premierul a răspuns că nu cunoaşte amănunte, dar că orice colaborare este binevenită.
„Obiectivul Guvernului este ca acest tronson Gilău-Nădăşel să fie făcut de Guvern, dar orice idee de parteneriat public-privat este binevenită”, a spus Boc, adăugând că apreciază colaborarea impecabilă între Guvern şi autorităţile din Cluj.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj şi semnat de şeful instituţiei, Alin Tişe, autorităţile judeţene ar dori să preia în administrare tronsonul Gilău-Nădăşel al Autostrăzii Transilvania în vederea finanţării totale sau parţiale a lucrărilor de execuţie.
„Voi solicita conducerii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) şi companiei americane Bechtel constituirea unui grup de lucru, împreună cu CJ Cluj, în vederea analizării posibilităţilor de continuare a lucrărilor pe tronsonul Gilău – Nădăşel al Autostrăzii Transilvania. Aş dori să preluăm în administrare acest tronson, în vederea finanţării, totale sau parţiale, a execuţiei. O echipă de experţi ai Consiliului Judeţean caută în acest moment soluţii de finanţare, una dintre variante fiind apelarea la un credit furnizor. Nu exclud, totodată, posibilitatea realizării unui parteneriat public-privat”, arăta Alin Tişe.
Proiectul de construcţie a Autostrăzii Transilvania, pe traseul Braşov-Borş, a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde de euro acordat Bechtel. Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când autorităţile au început reanalizarea contractelor încheiate de guvernarea precedentă. Ca urmare a sistării lucrărilor, termenul de finalizare a autostrăzii, stabilit iniţial pentru anul 2012, a fost prelungit cu un an.
Lucrările la Autostrada Transilvania au fost întrerupte la începutul anului 2011, după ce compania americană Bechtel, constructorul autostrăzii, a iniţiat procedura de concediere colectivă a peste 700 de angajaţi.