Premierul Emil Boc a mai afirmat că, după ce a circulat cu Dacia Logan pe Autostrada Transilvania, s-a simţit ca în Occident.
“Am mers şi la maximul de 130 cu Loganul şi nici nu am simţit viteza practic. M-am simţit ca în Occident, nu am simţit că sunt pe o autostradă românească. La prima vedere, am simţit că sunt în Occident, cu diferenţa că peisajele la noi sunt mai frumoase decât în Occident”, a susţinut primul-ministru.
Emil Boc a ţinut să sublinieze că, deşi anul 2009 a fost cel mai greu an economic pentru România din 1933 încoace, din punctul de vedere al infrastucturii s-au reuşit progrese considerabile.
“În 2009, chiar dacă avem cel mai greu an economic din 1929-1933 încoace, am reuşit ca, în materie de infrastuctură, să dăm românilor câteva lucrări care cred eu că spun de la sine despre performanţă: pasajul Băneasa, se circulă, centura Ploieştiului, se circulă, Autostrada Transilvania – 42 de km, se circulă. Mâine, centura Timişoarei va fi dată în folosinţă. Se lucrează pe centura Sibiului, pe centura Iaşiului, pe centura Sucevei, pe centura Clujului, unde sper ca Santa Clause (n.red. – Moş Crăciun) să aducă posibilitatea de a circula, chiar dacă nu va fi finalizată, sunt lucruri care spun despre seriozitatea guvernului”, a mai afirmat premierul Emil Boc.
Înainte de a inaugura lucrarea, Emil Boc şi Radu Berceanu au primit câteva detalii de la constructor şi de la administratorul tronsonului, care va fi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj.
„S-a semnat procesul-verbal de predare-primire”, a ţinut să precizeze ministrul Berceanu, adăugând că viteza legală cu care se va putea circula pe A3 este de 130 km/oră.
La rândul său, fostul project manager al Autostrăzii Transilvania, reprezentantul Bechtel, Michael Mix, a ţinut să sublinieze importanţa acestei zile. „E o zi foarte importantă pentru noi şi sperăm că, atunci când ajungeţi la celălat capăt, să realizaţi ce efort am depus, toată munca grea. E construită de români pentru români”, a afirmat Mix.
Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrării pe site pentru comentarii. Acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comenteaza şi tu!