Boc despre propunerea lui Băsescu: Impozitarea pensiilor nu e suficientă pentru a acoperi scăderea TVA

Emil Boc, majorarea TVA, scaderea TVA, Traian Basescu, TVA, tva 19%, tva-24

Aflat la Tulcea, pentru a vizita zonele distruse de inundaţii, premierul a răspuns întrebărilor presei referitoare la posibilitatea ca TVA să scadă, invocată de preşedintele Băsescu: „dacă vom găsi o altă soluţie, care să fie acceptată şi de Parlament, vom scădea TVA. Dar nu veti smulge de la mine termene, date. Vom reduce cu cateva procente, dar tot rămâne o parte prin care să acoperim ce este nevoie. Se fac foarte multe scenarii”, a spus premierul.

Premierul a precizat că există o dublă condiţie ca Taxa pe Valoarea Adăugată să revină la un nivel mai scăzut: „impozitarea pensiilor u acoperă în totalitate creşterea TVA. Trebuie văzute şi alte măsuri, care să fie acceptate de parlament.”

Boc a mai adăugat faptul că atunci când guvernul a decis creşterea TVA, nu  fost o bucurie pentru nimeni, dar nu au avut, din punct de vedere politic şi legal, altă variantă.

Executivul a decis creşterea TVA cu 5%, până la 24%, după ce Curtea Constituţională a respins ca nefiind constituţională reducerea pensiilor cu 15 procente. Prin această măsură, guvernul încerca să se conformeze planului de scădere a deficitului bugetar convenit cu FMI, pentru a putea primi ultima tranşă a împrumutului de la organismul financiar internaţional.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Doljeşti, că trebuie diminuată Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) , dar că e necesară totodată impozitarea tuturor pensiilor. Băsescu i-a răspuns unei bătrâne care se plângea că s-a scumpit pâinea, că aceasta s-a scumpit la creşterea TVA. „Dacă trăim la ţară, putem să ne facem pâine” -  a spus Băsescu.

Citeşte mai mult pe Realitatea.NET

Ultimele Articole