Boc, despre salariul directorului Eximbank: Câtă mârşăvenie pe banii statului!

banci, banii statului, boc, Emil Boc, Eximbank, salarii

Primul-ministru Emil Boc este de părere că directorul Eximbank, Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, ar putea renunţa la salariul de mii de euro de acum din proprie iniţiativă. Aşa cum a făcut Ionuţ Popescu, membru PD-L.

„Ionuţ Popescu a făcut o declaraţie foarte clară care respectă modul de gândire al celor din PD-L. Dacă până acum directorul de la Fondul Proprietatea avea salarii de 13.000 de euro pe lună, Ionuţ Popescu a spus că, după ce se publică în Monitorul Oficial hotărârea cu privire la noul consiliu de supraveghere, în următoarea şedinţă până la sfârşitul lunii februarie, va avea un salariu de doar 1.000 de euro, atât cât este salariul unui secretar de stat. Asta e o viziunea care cred că trebuie apreciată în contextul în care toţi cei care au fost până acum au menţinut acest sistem în care directorul avea 13.000 de euro salariu”, a declarat Emil Boc, la OTV.

Citeşte mai mult pe Realitatea.NET