Boc: Dobânda pentru creditele „Prima Casă” ar putea fi jumătate din cea de pe piaţă

credite "Prima Casă", dobândă, piață

„În urma parteneriatului pe care l-am deschis cu băncile comerciale am primit deja confirmarea că 16 bănci sunt interesate să intre în acest program respectând condiţiile impuse de Guvern: avans maxim de 5% şi o dobândă cu mult mai mică decât cea existentă în momentul de faţă pe piaţă. (…) Este posibil ca dobânda să meargă chiar până la jumătatea celei existente în momentul de faţă pe piaţă”, a declarat Boc la Arad.

El s-a arătat convins că, odată demarat programul, dobânzile vor scădea şi mai mult datorită competiţiei dintre bănci.

Şeful Executivului a spus că actul normativ care va conţine toate condiţiile impuse băncilor participante la programul „Prima Casă” va fi elaborat „imediat”. Celelalte programe guvernamentale privind construirea de locuinţe sociale vor continua în paralel cu programul „Prima Casă”, a mai spus Boc. Astfel, în 2009, Guvernul va finaliza 6.000 de locuinţe ANL şi sociale, iar pentru 2010 autorităţile şi-au propus finalizarea a 10.000 de locuinţe.

Premierul a spus că programul „Prima Casă” va intra în vigoare la finele lunii iunie.
Garanţiile acordate pentru creditele ipotecare prin programul „Prima casă” vor putea fi executate cel mai probabil în cazul restanţelor mai mari de 90 de zile, a declarat săptămâna trecută directorul direcţiei de dezvoltare produse şi retail din BCR, Sorin Mititelu.

Persoanele care vor cumpăra o locuinţă prin intermediul programului „Prima casă” vor beneficia de TVA redus de 5%, măsură aplicabilă pentru locuinţele sociale, iar băncile care vor să participe la program trebuie să aibă reprezentare naţională, să nu solicite un avans mai mare de 5% la contractarea creditului pentru achiziţionarea unei locuinţe şi să perceapă dobânzi sub cele practicate în acest moment pe piaţă.

Prin alocarea celor 100 milioane euro pentru acest program, prin Fondul de Garantare, ar putea fi achiziţionate în 2009 locuinţe în valoare totală de un miliard de euro. Statul garantează un împrumut de cel mult 60.000 euro pentru că preţul mediu de achiziţionare a unui apartament este, la nivel naţional, de circa 60.000 euro.