Money.ro

Boc: Guvernul îşi va concentra atenţia pe implementarea noului program de sprijinire a IMM-urilor

cardul kogalniceanu, Emil Boc, facilitati, Guvern, IMM-uri, intreprinderi

Boc a declarat, la inaugurarea centurii ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca pe relaţia nord-est, că statul va subvenţiona parţial dobânda pe care o plăteşte o firmă pentru creditele luate şi va oferi garanţii de stat în proporţie de 80 la sută din valoarea creditului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„În perioada următoare, Guvernul îşi va concentra atenţia pe ceea ce înseamnă implementarea noului program aprobat în şedinţa de miercuri, de sprijinire a întreprinderilor mici şi mijlocii, este vorba de Cardul Kogălniceanu. Este un mod de a sprijini întreprinderile mici şi mijlocii să creeze noi locuri de muncă sau să menţină locurile de muncă existente. Cum? Prin facilităţi la obţinerea creditelor în vederea dezvoltării. Statul va subvenţiona parţial dobânda pe care o plăteşte întreprinderea pentru creditul luat şi oferă garanţii de stat 80 la sută din valoarea creditului pentru susţinerea lor”, a explicat Boc.

Premierul a precizat că noua facilitate reprezintă un pas înainte pentru sprijinirea mediului de afaceri, care va duce la creştere economică în acest an, astfel încât să se resimtă în 2012 în buzunarele oamenilor revenirea pe creştere economică.

Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă privind sprijinirea întreprinderile mici şi mijlocii (IMM). Actul normativ instituie o schemă în baza căreia Fondul Naţional de Garantare a Creditelor IMM-uri va garanta, în numele şi în contul statului, creditele ce urmează să fie contractate de întreprinderile mici şi mijlocii.

Garanţia statului va acoperi maximum 80 la sută din valoarea creditului solicitat, exclusiv dobânzi, comisioane şi alte speze datorate de beneficiar instituţiei de credit, însă nu va trece de 100.000 de lei. Dobânda va fi subvenţionată în proporţie de 70 la sută, în limita a 6,5 la sută pe an.

Secretarul de stat în Ministerul Economiei Karoly Borbely declara că sumele trase din linia de credit pot fi utilizate numai pentru plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, pentru acoperirea cheltuielilor cu aprovizionarea, producţia, desfacerea, executarea de lucrări şi prestări servicii, pentru constituirea, prelucrarea şi valorificarea stocurilor, precum şi pentru alte tipuri de cheltuieli necesare desfăşurării activităţii curente.