“Impozitul minim nu va fi plătit de la 1 octombrie. De la aceeaşi dată, firmele vor plăti impozit pe profit”, a anunţat Boc.
„Firmele vor plăti de la 1 octombrie şi până 31 decembrie 2010 impozit pe profit, iar de la 1 ianuarie 2011 impozitul va fi ţintit spre domenii de evaziune fiscală”, a precizat ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.
El a arătat că a fost mandatat de Guvern ca în termen de o lună să definitiveze sistemul impozitului forfetar, pentru anul viitor.
„Ultima dată pentru plata impozitul minim va fi 25 octombrie, pentru trimestrul trei”, a explicat Ialomiţianu.
Ministrul Finanţelor a mai spus că eliminarea impozitului minim nu va avea avea efect asupra încasărilor bugetare în 2010, impactul pentru anul viitor fiind estimat la un miliard de lei.
Creanţele firmelor, compensate din oficiu cu cele ale statului
Premierul a anunţat şi adoptarea unei ordonanţă de urgenţă care să susţine mediul de afaceri. Astfel, vor fi diminuate dobânzile pentru creanţele fiscale neachitate la termen, neînceperea executării silite dacă firma are de primit bani de la stat, stingerea creanţelor reciproce dacă acestea există. Premierul a mai anunţat şi modificarea plafoanelor pentru firmele care investesc şi crează locuri de muncă astfel încât, dacă o firmă investeşte între 5 şi 10 milioane de euro şi crează cel puţin 50 de locuri de muncă, va primi ajutoare de stat de până la 50% din valoarea investiţiei.
„Unu, diminuarea nivelului dobinzii datorate de firme pentru creanţele fiscale neachitate la termen. Prin acest mecanism, firmele aflate în dificultate din cauza crizei beneficiază de sprijin din partea statului. Doi, reglementarea posibilităţii ca executarea silită împotriva unei firme care are bani de primit de la stat să fie suspendată. Trei, scăderea plafonului de investiţii pentru care firmele pot primi ajutor de stat. Astfel, firmele care investesc între 5 şi 10 milioane de euro şi creează minim 50 de locuri de muncă pot beneficia de compensarea de până la 50% din valoarea investiţiei ca ajutor de stat. În 2010 mai sunt la dispoziţie 65 milioane de euro pentru aceste ajutoare”, a mai spus Boc.
Creanţele companiilor vor fi compensate din oficiu cu cele ale statului, nu doar la cerere, cum prevede legea în vigoare, iar procesul de executare silită va fi suspendat pentru firmele care au de încasat bani de la buget sau TVA de recuperat, a precizat şi Ialomiţianu.
El a mai spus că dobânda penalizatoare pentru creanţele statului neplătite la termen va fi redusă de la 0,05% la 0,04% pe zi şi nu se vor mai calcula majorări de întârziere pentru datoriile companiilor dacă acestea au sume de încasat de la stat.
Impozitul minim, introdus în primăvara anului trecut, este cuprins între 2.200 lei (aproximativ 500 euro), dacă firmele au venituri totale de până la 52.000 lei, şi 43.000 lei (circa 10.000 euro) pentru venituri de peste 129 milioane lei.
Firmele care înregistrează profit plătesc impozit de 16%, dar nu mai puţin de limita minimă aferentă intervalului de venituri în care se încadrează. La începutul acestui an, Guvernul a intenţionat să înlocuiască impozitul minim cu un impozit forfetar, însă măsura a fost amânată.