Boc a subliniat că în momentul de faţă Guvernul a luat o decizie fermă cu privire la angajarea răspunderii pe măsura neimpozitării profitului reinvestit, care va intra în vigoare de la 1 octombrie, şi că la nivelul coaliţiei şi a Parteneriatului PSD-PDL au fost convenite pentru promovare şi susţinere o serie de măsuri de stimulare a economiei.
„Au fost convenite un număr de măsuri pe care o să vi le prezentăm şi dumneavoastră spre reflecţie şi completare sau argumentare, urmând ca alte propuneri care vor veni din partea dumneavoastră să fie asimilate dacă se încadrează în cadrul macrobugetar pe care îl avem în vederea promovării, pornind de la premisa pe care am spus-o de la început că înainte de a împărţi ceva trebuie să produci, deci, ca să putem plăti salarii, pensii în această ţară trebuie să producem bogăţie, ca de acolo să rezulte ceea ce avem de împărţit”, a precizat primul-ministru.
Emil Boc a arătat că, deşi acest Guvern a primit multe critici, el a reuşit să păstreze principalii indicatori macroeconomici a căror modificare ar fi putut afecta decisiv mediul de afaceri-cota unică şi TVA-ul. Pe de altă parte, a arătat Boc, prin acordul cu CE şi FMI, prin corelare cu efortul BNR, s-a reuşit menţinerea cursul euro-leu la un nivel stabil. „În al treilea rând, pe componenta socială, 6,3% cât este şomajul în ziua de astăzi este una dintre cele mai scăzute rate ale şomajului din UE, fără a face din asta un element de laudă, dar menţinerea sub control a şomajului este un element care contribuie la stabilitatea socială”, a subliniat premierul.
Boc a amintit şi reformele structurale pregătite de Guvern-salarizare unică, descentralizare, reforma sistemului de pensii, standarde de cost şi de calitate în administraţia publică, „care vor schimba faţa statului român”.
„Vom continua cu acele măsuri care să vizeze în continuare susţinerea mediului economic: programul Prima Casă, care a devenit deja programul celor peste 1.000 de case vândute, programul Primul Siloz, care deja îşi arată roadele, am obţinut prin negociere cu FMI suplimentarea garanţiilor bancare cu 200 de milioane, dacă nu mă greşesc”, a mai spus Boc, corectat de ministrul Pogea, care i-a atras atenţia că aceste garanţiile de stat au fost suplimentare cu 400 de milioane de euro pentru 2009 şi încă 200 de milioane în 2010.