Guvernul a prevăzut în bugetul pe 2009 majorarea capitalului CEC Bank cu 900 milioane lei, în două traşe egale, de către Ministerul Finanţelor, ca acţionar unic, dar pentru care este nevoie de avizul autorităţilor europene de concurenţă. Capitalizarea CEC este una din măsurile anticriză decise de Guvern la începutul acestui an.
Consiliul Concurenţei a precizat joi, într-un comunicat, că discuţiile cu Bruxelles-ul în legătură cu majorarea capitalului CEC Bank au avut până în prezent caracter informal, conform mecanismului convenit, şi că nu poate trimite oficial o notificare la CE înaintea unei înţelegeri prealabile.
Potrivit Consiliului Concurenţei, autorităţile române au avut o întâlnire de lucru în 27 martie 2009 cu experţii comunitari, în vederea „clarificării anumitor aspecte legate de majorarea capitalului social al CEC Bank”.
Ofiţerul de presă pe probleme de concurenţă, Maria Javorova, a declarat joi, pentru NewsIn, că România a furnizat Comisiei Europene informaţii insuficiente privind recapitalizarea CEC Bank şi, prin urmare, Executivul european nu se poate pronunţa deocamdată dacă intenţia reprezintă sau nu un ajutor de stat.
„Calitatea informaţiilor furnizate până acum de autorităţile române este insuficientă pentru a permite Comisiei să se pronunţe dacă recapitalizarea CEC Bank constituie ajutor şi dacă, în cazul în care constituie ajutor, acesta ar fi compatibil cu tratatul de aderare. Totuşi, CE a fost deschisă şi a cooperat cu autorităţile române explicându-le care sunt opţiunile pe care le au”, a spus reprezentantul CE.
Javorova a precizat că România nu a informat Comisia despre intenţia de a recapitaliza CEC Bank. „Comisia a fost informată de serviciile proprii despre intenţia statului român de a recapitaliza CEC şi a contactat ea autorităţile române la mijlocul lunii martie”, a explicat ea.
Ulterior, Comisia Europeană a solicitat informaţii suplimentare, la care autorităţile române au răspuns în 30 aprilie, iar Bruxelles-ul a transmis o serie de comentarii privind modalităţile de abordare a recapitalizării în 16 iunie.
Joi, preşedintele CEC Bank, Radu Graţian Gheţea, a declarat că recapitalizarea CEC Bank ar trebui să se realizeze în cel mai scurt timp posibil, fără însă a deteriora relaţia României cu Comisia Europeană. O eventuală amânare a aprobării din partea CE va duce la scăderea vitezei de creştere a cotei de piaţă a băncii.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat la finalul lunii iunie că le-a pus în vedere membrilor Guvernului că ar trebui să acţioneze pentru capitalizarea CEC Bank şi să nu mai aştepte analiza birocraţilor de la Bruxelles, pentru că IMM-urile au nevoie de sprijin. Băsescu s-a referit la procesul de capitalizare a CEC Bank, spunând că, deşi nu ar vrea să stârnească controverse, i se pare că birocraţii de la Bruxelles întârzie în a analiza şi a aviza acest demers pe care România vrea să-l facă pentru a sprijini IMM-urile.