Boc a făcut aceste declaraţii sâmbătă, la Călăraşi, la lucrările Comisiei naţionale de agricultură a PDL, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Lucrurile în lume, în loc să se îmbunătăţească, s-au înrăutăţit şi nici nu sunt semne că în perioada imediat următoare se vor îmbunătăţi. Dimpotrivă. Nu se arată vremuri bune şi senine în Europa şi în lume. Anul trecut, noi am curmat evoluţia negativă a României spre colapsul economic, cu preţul greu plătit de români. Şi vreau să le mulţumesc în primul rând românilor, pentru că ei au salvat România de la colapsul economic – prin faptul că am înţeles împreună că putem salva ţara doar punând degetul pe rană atunci când a trebuit. Dacă România nu lua măsurile acelea, astăzi ţara ar fi avut un deficit bugetar de minus 14%. Azi îl are de minus 4,4%, deci o diferenţă de aproape 10 procente. Gândiţi-vă cine ar fi împrumutat ţara noastră cu asemenea sumă uriaşă de bani doar ca să consume? Nimeni. Aveam alternativa de a nu face nimic. Şi atunci şi ţara s-ar fi scufundat din punct de vedere economic, iar partidul ar fi dispărut”, a declarat Emil Boc.
Premierul a mai spus că anul viitor deficitul bugetar va fi sub 3%, iar România se va împrumuta mai puţin în 2012 în comparaţie cu acest an.
„Deficitul bugetar va fi sub 3%, iar România se va împrumuta şi mai puţin în 2012 în comparaţie cu 2011. Anul trecut am avut un deficit bugetar de 6,5%, anul acesta îl avem de 4,4%. La anul va fi sub 3%. Asta înseamnă că ţara, încetul cu încetul, îşi reduce împrumuturile şi poate să îşi susţină creşterea economică.(…) Aici nu trebuie inventată apa caldă. Nu trebuie laureaţi ai premiilor Nobel să vină şi să ne spună ce trebuie să facem ca să putem avea locuri de muncă. Ce s-a făcut peste tot în lume facem şi noi: orientarea cu prioritate a banilor către investiţii”, a adăugat Boc.
Emil Boc a participat, sâmbătă dimineaţă, la „Ziua Fermierului”, organizată în localitatea călărăşeană Vâlcelele, unde a inaugurat o fermă.