Money.ro

Boc: În 2012, bugetarii ar putea recupera integral pierderile salariale din 2010

angajați, boc, numar, sectorul bugetar

Premierul a estimat, într-un interviu la TVR, că, în condiţiile unei creşteri economice, anul 2012 ar putea să consemneze o relaxare a politicilor de asuteritate impuse până acum, concomitent cu o uşurarea a fiscalităţii pentru mediul de afaceri. „Mergem în direcţia unei creşteri economice şi asta ne va permite să vorbim pentru mediul de afaceri de o reducere a contribuţiilor de asigurări sociale în partea a doua a anului 2011, după cum tot în acest scenariu avem în 2012 să recuperăm în integralitate pierderile salariale ale bugetarilor din 2010, iar pentru pensionari să putem realiza acea indexare cu rata inflaţiei şi 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie”, a afirmat primul-ministru.

 

În ceea ce priveşte reducerea contribuţiilor de asigurări sociale pentru angajatori, Boc a evitat să avanseze vreo cifră până când Guvernul nu va avea toate datele pentru a decide care este procentajul până la care reducerea este sustenabilă. „Cifrele vor rezulta în urma analizei economice de la mijlocul anului, în funcţie de creşterea veniturilor. Atunci vom putea spune exact cât reprezintă reducerea. Acum se vehiculează mai multe cifre. Noi vrem să avem acoperire pentru toate deciziile pe care le luăm”, a declarat Emil Boc pentru postul public de televiziune.

 

Potrivit unor surse politice, Coaliția a decis luni ca CAS-ul pentru firme să fie redus începând cu jumătatea acestui an, de la 44, 5% la 41%, iar de la începutul lui 2012 cota unică ar urma la rându-i să fie redusă, de la 16% la 14%.

 

Numărul bugetarilor a scăzut la 1,256 milioane

 

Numărul angajaţilor din sectorul bugetar a scăzut până la 1,256 milioane de persoane, în prezent, a declarat, luni, prim-ministrul Emil Boc, la postul TVR1.

 

„Dacă am fi continuat aceeaşi politică de a mări nelimitat numărul funcţionarilor publici şi mai ales al personalului din domeniul bugetar, nu am fi fost astăzi la 1,256 de milioane, ci eram probabil la un milion patru sute şi ceva”, a spus Boc.

 

În acordul stand-by cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, recent finalizat de România, se stipula reducerea fondului de salarii pentru sectorul bugetar la 39 de miliarde de lei în anul 2011, ceea ce implica o ţintă de personal de 1,29 milioane de salariaţi în sectorul bugetar, până la finalul lui 2010.

 

Punctul de vedere al coaliţiei de guvernare este ca Executivul să-şi asume răspunderea pentru proiectul legii pentru uniformizarea salariilor din învăţământ, a mai declarat, luni, prim-ministrul Emil Boc, la TVR1.