„Regret că sindicatele nu participă la acest dialog. Este doar prima invitaţie pe care am adresat-o după ce s-au declanşat aceste proteste. Resursele de dialog sunt nelimitate. Nu au venit astăzi, probabil că vor veni la întâlnirea următoare. Avem, însă, reprezentanţii patronatelor cu care vom discuta astăzi. Obiectivul acestei întâlniri era să facem împreună, într-un for instituţional al statului, o analiză a situaţiei economice şi sociale”, a afirmat Boc.
Şeful Executivului a arătat că la Consiliul Naţional Tripartit se discută modalităţile prin care în 2012 se vor crea locuri de muncă. „Nu vin astăzi aici ca să anunţ măriri de pensii şi salarii pentru că economia nu ne permite acest lucru. Avem o stabilitate economică cu greu câştigată de români în aceşti ani prin măsuri dure”, a adăugat Boc, menţionând că nu există riscul de neplată a obligaţiilor sociale ale statului.