Bogaţii Americii au pierdut 300 mld. $

avere, criză, miliardari, saraci, Topul Forbes

Turbulenţele de pe pieţele de capital, preţurile proprietăţilor, divorţurile şi fraudele au împins în jos averile a 314 de miliardari, iar alţi 32 au dispărut din listă, arată Forbes.

Cel mai bogat american rămâne fondatorul Microsoft, Bill Gates, în ciuda pierderilor de şapte miliarde de dolari. Ocupantul locului al doilea, Warren Buffett, cunoscut ca “Oracolul din Omaha”, a avut cel mai mult de suferit de pe urma crizei economice. Averea sa a scăzut cu 20%, adică zece miliarde de dolari, ajungând la 40 miliarde de dolari.

În Top 10 se mai află fondatorul Oracle, Larry Ellison (27 miliarde de dolari), moştenitorii Wal-Mart – Christy Walton (21,5 miliarde de dolari), Jim C. Walton (19,6 miliarde de dolari), Alice Walton (19,3 miliarde de dolari) şi S. Robson Walton (19 miliarde de dolari) -, primarul New Yorkului, Michael Bloomberg (17,5 miliarde de dolari) şi proprietarii Koch Industries, Charles şi David Koch (16 miliarde de dolari, fiecare). Împreună, aceştia au pierdut 39,2 miliarde de dolari, reprezentând un declin de 14%.

Vedeta de televiziune Oprah Winfrey se clasează pe locul 14, iar averea acesteia s-a micşorat cu 400 milioane de dolari.

Câştigătorul ultimelor 12 luni este bancherul Andrew Beal, fondatorul Beal Bank şi al Beal Aerospace Technologies. Acesta şi-a triplat averea până la 4,5 miliarde de dolari, cumpărând credite şi active ieftine după prăbuşirea pieţelor financiare, anul trecut.

Printre cei 28 de nou-intraţi în clasamentul celor mai bogaţi americani se numără şi un client al escrocului Bernard Madoff, investitorul Jeffry Picower, aflat pe locul 371 pe această listă, care este în prezent supravegheat de lichidatorul judiciar Irving Picard, însărcinat cu colectarea fondurilor pentru a indemniza milioanele de victime ale lui Madoff.

Alţi nou-veniţi sunt cofondatorul Bloomberg LP, Charles Zegar (un miliard de dolari), şi şeful Marvel Entertainment, Isaac Perlmutter, cu 1,55 miliarde de dolari.

Divorţul l-a scos de pe listă pe executivul Google, Omid Kordestani, iar finanţistului Allen Stanford i-a fost sechestrată averea, sub acuzaţia că a condus o schemă Ponzi (sistem piramidal) în valoare de opt miliarde de dolari.

Ultimele Articole