Mihai Voican

BOR: Noțiunea de ”gen”, vehiculată progresist, este pusă în slujba unei toxice și smintitoare ideologii numită (trans)genderism

gen sex, home1

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, a transmis joi, printr-un comunicat de presă, poziția instituției referitoare la noul model al cărții de identitate.

BOR susține că noțiunea ”artificială” de ”gen” o înlocuiește ”abuziv” pe cea ”firească de sex” și este vehiculată ”progesiv și progresist” în spațiul public.

Bănescu a mai transmis că noțiunea de gen este ”un construct pur ideologic pus în slujba unei toxice, smintitoare ideologii numită (trans)genderism, prin care se încearcă inducerea nefastei idei a genului fluid, adică a așa-zis posibilei schimbări a sexului camuflat în „gen”, se arată în comunicat.

BOR mai spune că există posibilitatea de a nu opta pentru eliberarea unui asemenea document electronic, iar ”păstrarea acestei opțiuni este foarte importantă și coincide cu respectul față de sensibilitățile religioase ale unor cetățeni, indiferent de religia sau confesiunea lor”.

  • „Sfântul Sinod îndeamnă clerul, monahii și credincioșii să rămână statornici în credința în Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul iadului și al morții, să sporească în rugăciune și fapte bune, viețuind creștinește în familie, mănăstire și societate, fără a răspândi panică și îngrijorare prin preocupare excesivă pentru lucruri trecătoare”, mai transmite Biserica Ortodoxă Română în comunicatul de joi.

Comunicatul integral al BOR

Ceea ce stârnește o deplin justificată reacție de nedumerire, reticență și chiar revoltă în rândul populației este introducerea pe noua carte de identitate a artificialei noțiuni de „gen”, care o înlocuiește abuziv în acest context pe cea firească de „sex”.

Oamenii, ca persoane, nu au gen, existent doar în gramatică, nu și în biologie, ci doar sex: masculin și feminin.
Noțiunea de „gen”, vehiculată azi progresiv & progresist în spațiul public, este un construct pur ideologic pus în slujba unei toxice, smintitoare ideologii numită (trans)genderism, prin care se încearcă inducerea nefastei idei a genului fluid, adică a așa-zis posibilei schimbări a sexului camuflat în „gen”.

Altfel, celelalte reacții negative referitoare la noile cărți de identitate anunțate de MAI au fost/ sunt provocate de neînțelegerea conținutului acestui proiect (explicat de autorități), dar și de temeri excesive și nejustificate din punct de vedere religios.

Problema cărții de identitate nu este una de natură religioasă, ci administrativă. Nu este vorba despre „Cartea vieții”, ci despre banala carte de identitate cetățenească. Este vorba despre „identitatea” noastră de tip cetățenesc, nu despre identitatea noastră adâncă, spirituală, religioasă.

Așa cum au anunțat autoritățile, „se va crea și posibilitatea de a avea o carte de identitate simplă pentru cetățenii care nu vor carte de identitate cu cip”.

Există, așadar, posibilitatea de a nu opta pentru eliberarea unui asemenea document electronic. Păstrarea acestei opțiuni este foarte importantă și coincide cu respectul față de sensibilitățile religioase ale unor cetățeni, indiferent de religia sau confesiunea lor.

Hotărârea nr. 638/2009 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la pașapoartele biometrice, care au suscitat discuții similare în anul 2009, rămâne un reper actual de discernământ și luciditate pentru toți cetățenii creștinii ortodocși:

„Sfântul Sinod îndeamnă clerul, monahii și credincioșii să rămână statornici în credința în Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul iadului și al morții, să sporească în rugăciune și fapte bune, viețuind creștinește în familie, mănăstire și societate, fără a răspândi panică și îngrijorare prin preocupare excesivă pentru lucruri trecătoare”.