Sorin Simon

Borbely: Decizia instanţei europene privind taxa de poluare se referă la forma veche a ordonanţei

Borbely, instanță, ordonanta, taxa auto, Taxa de poluare

„Hotărârea are ca obiect prevederile Ordonanţei 50 din 2008 în forma sa iniţială, să fie foarte clar. În această hotărâre, CJUE nu se pronunţă asupra legalităţii actului normativ, ci dă o interpretare la prevederile referitoare la art.110 din Tratatul de funcţionare al UE, în sensul că un stat membru nu trebuie să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări dacă acea taxă descurajează punerea în circulaţie în statul membru respectiv a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Aceasta este prevederea art 110 din Tratat”, a declarat Borbely.

Ministrul susţine că modificările ordonanţei care se aplică acum s-au făcut chiar cu sprijinul experţilor europeni, deci nu vede de ce ar fi atacabile.

„Forma actuală a Ordonanţei din dec 2010, care acum este în vigoare, a fost finalizată cu sprijinul şi în urma unor consultări permanente cu experţii UE. De altfel, acordul cu privire la actuala formă a ordonanţei rezultă şi din prevederile art. 31 al Hotărârii CJUE. În prezent, această taxă se percepe la toate autovehiculele la prima înmatriculare în România, indiferent de provenienţa lor şi indiferent de cetăţenia şi naţionalitatea proprietarilor, deci toată lumea trebuie să le înregistreze. Conform art 51 al Hotărârii CJUE, după intrarea în vigoare a modificărilor Ordonanţei 50 din 2008, acestea nu pot fi aplicate retroactiv şi astfel nu pot avea efecte discriminatorii pe situaţiile anterioare”, a afirmat ministrul.

El nu exclude însă posibilitatea de a face schimbări, după ce se consultă cu premierul.

„Aceasta este prima noastră poziţie legată de decizia CJUE, în zilele următoare vom mai discuta şi în cadrul Ministerului Mediului şi în cadrul Guvernului, pentru că trebuie să ştiţi că din 1990 încoace întotdeauna a existat o formă de taxare a maşinilor introduse în ţară. Vom analiza în continuare şi voi veni cu o notă în Guvern să vedem dacă e nevoie de o decizie de a modifica această Ordonanţă, în vigoare din 2010. Hotărârea Curţii Europene nu se referă la Ordonanţa care e în vigoare”, a mai subliniat Borbely.

Taxa pe poluare instituită prin reglementarea română este contrară dreptului Uniunii, iar efectul său este să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, a decis Curtea de Justiţie al Uniunii Europene.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), legislaţia din România a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. „Reglementarea menţionată nu face distincţie între vehiculele fabricate în acest stat membru şi cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincţie între vehiculele noi şi vehiculele de ocazie”, se arată în comunicatul citat.

Răspunsul CJUE a venit ca urmare a unei întrebări venite din partea Tribunalului Sibiu, investit cu soluţionarea unui litigiu dintre un român, care a solicitat returnarea taxei de poluare plătite la prima înmatriculare a unui vehicul second hand, cumpărat din Germania. Cetăţeanul român, care achiziţionase autoturismul cu 6.600 de euro a trebuit să plătească o taxă de înmatriculare de aproape 2.200 de euro, dar a cerut în instanţă returnarea banilor, pe motiv că taxa este contrară dreptului Uniunii Europene.

„Prin hotărârea pronunţată astăzi, Curtea aminteşte că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naţionale similare. Această interdicţie vizează garantarea neutralităţii depline a impozitelor interne faţă de concurenţa dintre produsele care se află deja pe piaţa internă şi produsele din import”, se arată în comunicatul CJUE.