„Caietul de Sarcini al licitaţiei prevedea în mod expres: „vom descalifica de la început fiecare companie care nu este o firmă specializata de consultanţă de brand”. În acest sens, trebuie precizat că firma THR, Asesores en Turismo, Hoteleria y Recreacion SA, câştigătoarea licitaţiei, nu este o firmă specializată de consultanţă de brand. În timpul procedurii de atribuire, Ministerul Turismului a invocat lipsa unui criteriu legal care să evalueze această specializare. Chiar şi în lipsa unui astfel de criteriu legal, Ministerul Turismului ar fi putut solicita consultanţilor săi de specialitate (IAA, UAPR) să avizeze, iar aceştia ar fi putut accesa website-ul firmei THR, secţiunea Servicii, unde apar 18 tipuri de servicii, fără a fi menţionat cuvântul branding. Planşele cu diverse logouri de ţară, vehiculate în prezentările oficiale, creează, prin omisiunea altor informaţii, impresia greşită că THR ar fi creat de exemplu logoul Spaniei sau al Greciei etc, ceea ce nu este real, în multe din aceste proiecte THR fiind realizatorul planului de marketing turistic sau oferind alte servicii conform specializarii sale”, se arată în comunicatul de presă remis de Brandient.
Brandient subliniază că firme de branding cu reputatie şi experienţă de decenii, precum Landor, Future Brands, Siegel & Gale, au fost descalificate în procesul de licitaţie.
Citeşte mai mult pe Realitatea.NET