Mihai Barsan

BRD a avut în primul semestru un profit în creştere

banca, BRD, credite, profit, semestru, volum

„La nivelul sistemului bancar, prima jumătate a anului 2013 a fost caracterizată printr-o activitate de creditare în pierdere de viteză. În consecinţă, BRD a acţionat într-un mediu economic marcat de o cerere slabă de credite atât din partea clientelei de persoane fizice, cât şi din partea companiilor, care şi-au limitat investiţiile”, se arată într-un comunicat al băncii.

 

 

După primele trei luni ale anului, banca raporta un profit net de 13 milioane de lei, în scădere cu 84% faţă de aceeaşi perioadă din 2012. În primul semestru al anului trecut, profitul net al băncii s-a situat la 39,4 milioane de lei.

 

 

Volumul total al creditelor brute a ajuns la jumătatea anului la 34,85 miliarde lei, cu 1% mai puţin faţă de 30 iunie 2012.

 

 

Depozitele au avansat însă cu 0,9%, la 33,26 miliarde lei, pe fondul creşterii economisirii în valută.

 

BRD – Groupe Societe Generale (BRD) a avut în primul semestru un profit net de 62 milioane de lei, în creştere cu 58% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut.

Ultimele Articole