Sorin Simon

BRD începe pe 10 iunie plata dividendelor aferente anului 2010

BRD, dividende, Societe Generale

Astfel, acţionarii titulari de conturi curente deschise la BRD – Groupe Societe Generale vor primi dividendele  în conturile  curente respective. Acţionarii care au solicitat anterior plata în conturi deschise la alte bănci vor încasa dividendele în conturile indicate, conform opţiunii acestora.

Totodată, acţionarii care nu au indicat un cont pentru virarea dividendelor sunt aşteptaţi, începând din 10 iunie, la orice unitate BRD pentru a solicita plata dividendelor prin virament sau în numerar.

Adunarea Generală a Acţionarilor BRD – Groupe Societe Generale din data de 14 aprilie 2011 a stabilit un dividend brut de 0,17957 lei pe acţiune. Conform reglementărilor legale în vigoare, cotele de impozit pe dividende sunt 16% pentru persoane fizice rezidente, 16% pentru persoane juridice şi fonduri deschise de investiţii, 0% pentru fonduri de pensii facultative şi administrate privat din Romania, 0% pentru fondurile de pensii rezidente în statele UE sau AELS. Pentru persoanele fizice şi juridice nerezidente, cota de impozit aplicabilă este de 16%.

Acţionarii nerezidenţi care doresc aplicarea cotei de impozit din Convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată între România şi ţara lor de rezidenţă trebuie să prezinte, până la data plăţii, certificatul de rezidenţă fiscală în original sau copia acestuia, însoţită de originalul traducerii legalizate efectuată de un organ specializat din România.

BRD-Groupe Societe Generale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor şi are cea de-a doua capitalizare bursieră la BVB. BRD face parte din Grupul Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri de servicii financiare din zona euro. Grupul are 161.000 de angajaţi în toată lumea.