Bridgestone a afişat pierderi de 402 milioane dolari în primul semestru

Bridgestone, dolari, pierderi, primul semestru

Pierderile vin după un profit de 37,2 miliarde yeni, în primul semestru din 2008. Vânzările companiei au scăzut cu 27%, la 1.200 miliarde yeni.

Compania mizează pe un profit net de 6 miliarde yeni (63 milioane dolari) pentru anul fiscal ce se va încheia în decembrie. Pierderile operaţionale s-au ridicat la 7,6 miliarde yeni, în intervalul aprilie-iunie.

Tilturile companiei s-au apreciat cu 14% în ultimul trimestru, sub creşterea de 18% a indicelui Nikkei.

Grupul rival Michelin a afişat o pierdere netă de 119 milioane euro în primul semestru, în contextul în care analiştii consultaţi de Reuters prevedeau, în medie, o pierdere de 255 milioane euro, şi faţă de pierderea de 430 milioane euro din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Michelin a anunţat că pierderea a fost cauzată de costurile mari de restructurare.