Ana Draghici

Brigada Rutieră: Şoferi amendaţi în Capitală pentru că nu au acordat prioritate pietonilor

Poliție, prioritate

Echipajele Poliţiei Rutiere au acţionat în „punctele negre” din Capitală, acolo unde traficul este intens şi unde au loc cele mai multe accidente.

 

„În decurs de câteva ore, poliţiştii rutieri au sancţionat peste 40 de conducători auto care au săvârşit această abatere. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile. Astfel de acţiuni, care au nu doar caracter coercitiv, ci şi unul de prevenţie, vor fi desfăşurate şi în perioada următoare, până la data de 16 septembrie, în cadrul programului Brigăzii Rutiere Bucureşti, ‘Toleranţă zero’ pentru conducătorii auto care nu acordă prioritate pe trecerile de pietoni”, a declarat, pentru AGERPRES, Ioana Stancu, purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei.

 

Poliţiştii au acţionat, de la începutul săptămânii, mai ales în zonele cu trafic ridicat precum Piaţa Unirii, Universitate, Calea Griviţei, Zona Gării de Nord pentru a-i depista pe şoferii care nu acordă prioritate pietonilor.

 

„Acţionăm permanent încă de la începutul săptămânii pentru identificarea şi sancţionarea conducătorilor auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor şi ne aflăm nu numai în acele puncte negre identificate la nivelul anului 2011 pe linie de producere a accidentelor rutiere, ci şi în acele zone cu flux pietonal ridicat”, a mai spus Ioana Stancu.

 

A doua cauză de producere a accidentelor rutiere grave în Bucureşti este neacordarea priorităţii de trecere pietonilor aflaţi în traversarea drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizate.

 

Anul acesta, în primele opt luni, în Capitală, şase persoane şi-au pierdut viaţa şi 104 au fost rănite în accidente rutiere grave.

 

În perioada 3 – 16 septembrie, Brigada Rutieră Bucureşti desfăşoară mai multe acţiuni care-i vizează pe conducătorii auto, acţiuni care fac parte din campania „Toleranţă Zero” pentru şoferii care nu acordă prioritate persoanelor care traversează strada prin locuri special amenajate şi semnalizate.

Ultimele Articole