Companiile aeriene europene continuă să înregistreze rezultate financiare sub aşteptări. British Airways, a treia linie aeriană ca mărime din Europa, a terminat anul fiscal martie 2009-martie 2010 cu o pierdere record de peste 600 de milioane de euro, cea mai mare de la privatizarea companiei britanice în 1987.
Rezultatul British Airway a fost tras în jos de greve, dar şi de iarna grea care a lovit şi în transportul aerian. Reprezentanţii companiei britanice au precizat, însă, că au realizat economii de 1,1 miliarde de euro în urma procesului de restructurare. British Airways plănuieşte să fuzioneze cu grupul Iberia, cea mai mare linie aeriană din Spania.
Anunţul britanicilor vine la doar două zile după ce Air France-KLM, cea mai mare linie aeriană europeană, a raportat, de asemenea, o pierdere record peste 1,5 miliarde de euro în anul fiscal încheiat în martie 2010. Cifra este aproape dublă faţă de pierderea din anul fiscal precedent.
Rezultatele celor două companii nu au inclus pierderile generate de erupţia vulcanului islandez, care a început să arunce în aer cenuşă la jumătatea lui aprilie. Pentru moment, Air France şi British Airways se aşteaptă la profit zero în anul fiscal 2010/2011, după pierderile record din perioada precedentă.