Broker Cluj obţinuse în primul semestru din 2008 un profit net de 2,62 milioane lei, în timp ce societatea de brokeraj încheiase primul trimestru din 2009 cu pierderi de circa 2,3 milioane lei, fiind puternic afectată de suspendarea activităţii.
Activele nete ale Broker Cluj au ajuns la 74,14 milioane lei, la sfârşitul lunii iunie, în uşoară creştere faţă de nivelul înregistrat la sfârşitul anului 2008, de 71,27 milioane lei.
Pe de altă parte, veniturile Broker au scăzut dramatic în intervalul ianuarie – iunie 2009, la 3,43 milioane lei (810.000 euro), comparativ cu încasările din aceeaşi perioada din 2008, în vreme ce cheltuielile totale s-au comprimat cu 47%, până la nivelul de 5,18 milioane lei (1,22 milioane euro).
Compania raportase în primele şase luni din 2008 încasări de 12,68 milioane lei şi costuri de 9,75 milioane lei.
De la începutul anului, Broker Cluj s-a confruntat cu o serie de probleme, declanşate de o fraudă descoperită la o sucursală din Deva. După efectuarea unor controale detaliate la mai multe sedii ale Broker Cluj, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a sancţionat drastic la mijlocul lunii trecute conducerea Broker Cluj, lui Petru Prunea şi Adrian Ceucă (şefii Broker de la acea vreme) fiindu-le interzisă desfăşurarea de activităţi pe piaţa de capital pentru cinci, respectiv trei ani, în timp ce casa de brokeraj va plăti o amendă de 724.000 lei.
Măsurile de sancţionare au venit în urma controlului de fond pe care l-au efectuat comisarii CNVM la casa de brokeraj. Potrivit ordonanţelor, la firma de brokeraj s-au descoperit mai multe nereguli, printre care şi nerespectarea unei decizii cu privire la interzicerea desfăşurării temporare a activităţilor la sucursalele Alba Iulia, Arad, Bistriţa, Botoşani, Bucureşti, Ploieşti, Satu Mare, Sibiu şi Timişoara.
Titlurile Broker Cluj sunt listate la prima categorie a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul BRK. Compania are o valoare de piaţă de 68,03 milioane lei (16,12 milioane euro), potrivit cotaţiei de 0,2350 lei, stabilită în şedinţa bursieră de miercuri.