Brokerii şi administratorii de fonduri spun că Bursa trebuie să fie o prioritate naţională

administratori, brokeri, bursă, fonduri, prioritate

Pentru a creşte lichiditatea pe Bursă, brokerii spun că trebuie acţionat în trei direcţii: cadrul de tranzacţionare, vânzătorii şi cumpărătorii, şi marfa. Aceştia consideră că în privinţa cadrului de tranzacţionare o parte din probleme sunt deja rezolvate, dar degeaba se încearcă atragerea de noi investitori, dacă ei nu găsesc nimic când vin pe piaţă.

“Marfa e problema în România. Degeaba creăm o hală frumoasă şi potenţiali cumpărători şi vânzători, dacă nu avem roşii pe tarabă”, a declarat Florin Ilie, director pieţe de capital în cadrul ING Bank România, cu ocazia conferinţei “Forumul piaţa de capital”, organizată de Finmedia.

El a adăugat că marea întrebare pe care şi-o pun cei mai mulţi oameni când se uită din afară la România este de ce statul nu s-a implicat în dezvoltarea Bursei, aşa cum s-a întâmplat în celelalte pieţe din regiune.

“Fie că ne place, fie că nu, market-maker-ul în următorii doi-trei ani va rămâne tot statul. Iar acesta trebuie să se folosească de experienţa pozitivă a statelor din jur. Trebuie să avem pe piaţă adevărate IPO-uri (oferte publice iniţiale – n.red), pentru care să se organizeze road-show-uri în marile centre financiare şi, în acest fel, să se schimbe structura predominant speculativă a pieţei locale. Faptul că se listează 5-6% din capitalul unor companii nu ajută cu nimic”, a precizat Dragoş Neacşu, preşedintele societăţii de administrare a investiţiilor Erste Asset Management.

Brokerii consideră că sunt slabe şanse pentru a vedea mari IPO-uri private pe piaţa locală, pentru că “România este o ţară de IMM-uri. “Nu vom vedea niciodată companii de un miliard de euro în sectorul privat, pentru că nu este, din păcate, în cultura românilor să crească companii peste o anumită limită”, spune Florin Ilie.

Bursa, temă pentru politicieni doar la alegeri

De aceea, brokerii cer ca, atunci când se listează o companie de stat, pachetul vândut prin intermediul Bursei să fie unul important, pentru că altfel acea listare nu face decât să dea un “suflu de aer” pieţei doar pentru câteva luni. “Investitorii străini vor exista dacă va fi şi ofertă. Nu trebuie noi să ne ducem la străini să le spunem despre marile avantaje ale BVB. Ei vin singuri, este meseria şi interesul lor să îşi caute cele mai bune opţiuni pentru a investi”, a precizat directorul pieţe de capital din cadrul ING.

Statul trebuie, totuşi, să ofere stimulente pentru dezvoltarea sectorului instituţional local, care este în stadiu “embrionar”.

“Noi suntem eligibili acum doar pentru frontier funds, pentru investitorii străini mici. Iar investitorii instituţionali locali sunt în stadiu embrionar. De aceea trebuie dezgheţate contribuţiile pentru fondurile de pensii de pe Pilonul II şi create stimulente de natură fiscală pentru orice alt tip de investitor instituţional”, consideră Florin Ilie.

El a spus că din necunoaştere, cel mai probabil, şi nu din rea voinţă, statul nu şi-a îndreptat atenţia spre Bursa locală, care devine o temă de discuţie din patru în patru ani, în preajma alegerilor, apoi este uitată.

Ultimele Articole