Bernard Arnault doreşte să plece în Belgia? Nu este singurul. Francezi ceva mai puţin bogaţi şi ceva mai tineri ca el se aglomerează în trenul Paris-Bruxelles. Şi, contrar „celui mai bogat om din Franţa”, aceştia emigrează sperând că vor plăti impozite: asta ar însemna că şi-au găsit de lucru.
„Un număr crescând de tineri francezi sunt tentaţi să plece în străinătate, şi mai ales în Belgia francofonă, pentru a-şi începe viaţa profesională”, explică Eric Verhaeghe, autor al „Faut-il quitter la France?” (Trebuie oare să părăsim Franţa?, nu a fost tradusă în limba română). „Piaţa franceză a muncii este din ce în ce mai puţin motivantă pentru ei”, scriu cei de la Presseurop.
Numărul de francezi care s-au instalat în regiunea Bruxelles-Capitală este în perpetuă creştere. Institutul de statistică şi analiză din Bruxelles număra 50 000 în 2010, faţă de 34 000 cu zece ani mai devreme.În 2011, numărul de francezi înscrişi în registrul belgian a crescut cu 8.1%, a treia cea mai puternică creştere din Europa Occidentală, după Elveţia şi Marea Britanie. În această diaspora, exilaţii fiscali sunt văzuţi ca o minoritate, ei care nu ar reprezinta decât două procente din cei 250 000 de francezi din Belgia.
Transhumanţa studenţilor francezi spre Belgia, un fenomen
Dar care este proporţia tinerilor licenţiaţi atunci? „Va mai trebui să treacă ceva timp până când statisticile vor face să apară acest fenomen”, e de acord Eric Verhaeghe. Nu sunt suficiente cifre, dar transhumanţa studenţilor francezi spre Belgia „a crescut mult o dată cu construcţia europeană şi cu dezvoltarea unor logici cum este Erasmus. Moneda unică a facilitat şi ea fenomenul. Numărul de studenţi francezi în Belgia s-a dublat din acea epocă pentru a atinge 10 000 de noi sosiri pe an în timpul anilor faşti”. Guvernul belgian a tentat de altfel să implementeze măsuri pentru limitarea acestui flux, totuşi inoperante deoarece sunt considerate ca fiind incompatibile cu dreptul comunitar, în 2009.
Un alt tip de mobilitate, pur profesională, demonstrează dinamismul axei franco-belgiene:VIE, principalul program de inserţie profesională în străinătate pentru cei mai tineri de 28 de ani. Pentru tinerii francezi, „Belgia este cea de-a treia destinaţie VIE în Europa (după Marea Britanie şi Germania), şi cea de a cincea în lume”, subliniază Ubifrance.
Ce îi face deci oare pe aceşti absolvenţi să fugă astfel, în contextul francez? Un amestec de lasitudine şi de teamă faţă de precaritatea suportată în Franţa, în ciuda diplomelor, şi dorinţa de altceva, spre o ţară văzută ca fiind extrem de simplă şi de primitoare.
O piaţă a muncii mai accesibilă
Pentru ei, este vorba de a fugi de o piaţă a muncii considerată ostilă şi fermă. Asemeni tinerei Louise, 25 de ani, diplomată a Sciences-Po (Ştiinţe Politice). După ce şi-a tentat, logic, şansa, la Paris, unde a avut parte de „o experienţă durerosă, marcată de repetitivul metro-muncă-somn şi o presiune destul de puternică asupra salariilor începătorilor”, ea fuge la Bruxelles: „mutată într-o joi, semnătură de contract într-o vineri, totul a mers ca pe roate”.
O piaţă a muncii mai accesibilă? „Belgia face parte din topul 5 european în termen de ofertă de muncă”, mărturiseşte un cadru care se ocupă cu misiuni la Polul de muncă internaţional. Mai ales pentru cei mai diplomaţi. Totuşi, pentru anumite sectoare, chinul inserţiei profesionale este identic cu cel din Franţa. Alt criteriu: implementarea este mai flexibilă şi reţeaua mai accesibilă. Aşa după cum afirmă Ninon, 27 de ani, diplomată în design industriel la Paris şi instalată la Bruxelles de un an. „Am căutat un loc de muncă la Paris, era de-a dreptul imposibil. Atunci mi-am zis să încerc stagii, dar nu mai puteam, nu mai eram studentă. După şase luni de căutări, am optat pentru Bruxelles, unde sunt mai flexibili”.
Stagiar, nu e chiar similar cu a te afla în Imperiul Bizantin (remunerare slabă şi durată determinată), dar cel puţin la Bruxelles stagiile seamănă cu …stagii, „şi nu cu un salariat deghizat, ca la Paris”: „poţi sosi fără să ştii nimic, eşti acolo pentru a învăţa, şi apoi treci să lucrezi rapid pe proiecte interesante, în timp ce la Paris trebuie să apuci un tichet, ca la măcelar şi să-ţi aştepţi rândul pentru misiuni simpatice”.
Chiar şi construirea reţelei profesionale pare mai accesibilă. În mare, dacă slujba rămâne vârful, a-ţi amenaja singur locul de muncă face mai puţin frică: „în creaţie de exemplu, oamenii se lansează mai repede ca la Paris”, explică Ninon.
Pentru din ce în ce mai multe profile profesionale, Bruxelles oferă adevărate oportunităţi în carieră. Pentru Sophie, 26 de ani, proaspăt diplomată pariziană a EHESP în sănătate/mediu înconjurător, este aproape o trecere obligatorie: „80 % din legislaţia în materie de mediu înconjurător se naşte acolo. Trebuie să-ţi introduci o mână, măcar pentru a-ţi face o reţea”.
O piată imobiliară mai accesibilă
La Bruxelles, şi presiunea economică este mai puţin sufocantă. Potrivit unui studiu internaţional asupra costului vieţii, realizat în 2011 de către Mercer, Bruxelles se clasează pe locul 62, în spatele Bratislavei sau Atenei, pe când Paris se plasează pe locul 27. Există şi locuinţele, subiect care motivează decizia multor expatriaţi. Potrivit clasamentului european 2011 al oraşelor cu chiria cea mai scumpă, Paris (locul 6) nici nu se compară cu Bruxelles (locul 26). „Pentru 380 de euro chirie, locuiesc în colocaţie într-o casă cu grădină, pui şi grădină, explică Ninon. Şi la 5 minute de Flagey, cartier tânăr, la modă şi multicultural”. La acest preţ, nu e sigură găsirea unui studio în Paris intra-muros…
Munca drept obiectiv, deci, locuinţa şi costul vieţii ca efect de oportunitate, şi, cireaşa de pe tort a expatriaţilor, o calitate de viaţă cu mult mai bună. Densitate slabă, spaţii verzi, o cultură mai puţin elitistă şi mai accesibilă ca la Paris.
Belgienii nu sunt chiar străini de această ridee. Au o foarte bună reputaţie. Însă iată, belgienilor le place să se plângă de francezi, care fac preţurile să crească, şi mai ales de francezii de care vorbesc ziarele…Nu sunt chiar nebuni, belgienii.
