Bruxelles-ul va verifica toate ajutoarele publice acordate Opel

Angela Merkel, auto, comisia europeana, General Motors, Germania, moody's, moody-s, Opel, Uniunea Europeana

„Comisarul (pentru concurenţă Neelie) Kroes a primit o scrisoare ieri (luni) de la preşedintele sindicatului Opel, cerându-i să verifice că orice ajutor acordat de Spania, Marea Britanie, Polonia, Austria şi Ungaria a fost compatibil cu regulile UE privind ajutorul de stat. Comisarul a aplicat aceleaşi reguli faţă de toate statele membre şi va rămâne vigilent pentru ca nicio condiţie privind localizarea să fie ataşată de facto unui ajutor public acordat de orice ţară UE„, a declarat unul dintre purtătorii de cuvânt al CE, Jonathan Todd.

Germania a fost acuzată de alte state care deţin fabrici Opel pe teritoriul lor, în principal de Belgia şi Marea Britanie, că a condiţionat ajutoarele publice de menţinerea celor patru fabrici Opel din Germania, în detrimentul altor uzine precum cea de la Anvers din Belgia.

Ca urmare a îngrijorărilor exprimate de CE, Berlinul a asigurat că ajutoarele erau disponibile oricare ar fi fost investitorul interesat de Opel şi planul său de activitate.

Ulterior, General Motors, care deţine Opel, a anunţat că a renunţat la vânzarea subsidiarei sale europene şi a precizat că are în vedere reducerea a 10.000 de locuri de muncă de la Opel, iar germanii se tem ca restructurarea să nu-i afecteze mai dur.

Cancelarul german Angela Merkel a lăsat să se înţeleagă marţi că Berlinul nu va ajuta General Motors să restructureze Opel, declarând că se aşteaptă ca producătorul american să suporte integral costurile de restructurare.

Ea a mai spus că General Motors trebuie să ramburseze Germaniei creditul de 1,5 miliarde euro acordat Opel pentru a-i asigura supravieţuirea.

General Motors estimează costuri de restructurare de 3 miliarde euro, potrivit unui studiu al agenţiei de rating Moody’s, citat de presa germană, dar nu exlude ca acestea să depăşească 5 miliarde euro.

Aproape jumătate din cei 50.000 de salariaţi ai Opel sunt angajaţi lucrează în cadrul celor patru fabrici din Germania, din care una sau două sunt ameninţate cu închiderea.