La finele lui 2010, costurile anuale de ocupare a spaţiilor industriale din Bucureşti, incluzând chiria şi cheltuieli cu diverse servicii, se ridicau la 57 de euro pe metru pătrat, din care 48 de euro reprezenta costul de închiriere, se arată în studiul Spaţii Industriale 2011, realizat de compania de consultanţă imobiliară.
Nivelul costului de ocupare şi al chiriei s-au menţinut la nivelul de la sfârşitul anului 2009, în condiţiile în care costul se ridica la 60 de euro în 2008.
„Chiriile au rămas neschimbate în România, în condiţiile în care piaţa spaţiilor industriale este oglinda economiei locale, unde condiţiile dificile s-au menţinut pe întreg anul trecut. Chiar dacă nivelul chiriilor s-a menţinut constant, pachetele de facilitaţi oferite de dezvoltatori pentru a atrage chiriaşi sunt din ce în ce mai semnificative”, se arată în studiul Cushman.
Autorii studiului previzionează şi pentru 2011 chirii constante pe acest segment, în condiţiile în care cererea se va menţine redusă, având în vedere că economia nu va reuşi să-şi revină în totalitate. Citeşte articolul