Proiectul stabileşte cum vor fi compensate sporurile salariale, eliminate la finalul lui 2009, în aşa fel încât veniturile angajaţilor de la stat să rămână la nivelul celor de anul trecut. Legea unică de salarizare a intrat în vigoare la 1 ianuarie, dar nu poate fi aplicată pentru că nu are norme.
„Hotărârea vine cu nişte precizări, pentru că am constatat că din momentul publicării şi până în momentul în care a trebuit să fie fpcute încadrările personalului din sistemul bugetar au existat pentru unele articole din lege interpretări diferite şi, ca atare, am considerat necesară apariţia acestui act normativ”, a spus secretarul de stat în Ministerul Muncii Valentin Mocanu.
Aceeaşi hotărâre prevede că, în acest an, nu se pot acorda coeficienţii de salarizare prevăzuţi în grila unică. Salariile vor creşte doar pentru cei care câştigă 600 de lei şi care vor ajunge la 705 lei. Celelalte venituri se menţin la nivelul celor din 2009.
„Tot în legea 330 se spune că pe ordonatori de credite si individual nu trebuie sporurile să depăşeasca 30%. Ori aveam în invaţământ sporul de rural, care depaşea acest nivel. Există un articol care spune că se acordă o indemnizaţie compensatorie în aşa fel încât nimeni să nu piardă la venit”, a spus liderul Federa’iei Sindicatelor Libere din Învatamânt (FSLI).
Proiectul de hotărâre care va fi adoptat aduce clarificări privind modul de calcul al salariilor din acest an. Până pe 3 februarie, instituţiile trebuie să încadreze personalul bugetar în noua grilă de salarizare. Pentru a evita alte interpretări, agenţiile de prestaţii sociale şi de direcţiile financiare vor verifica îndeaproape aplicarea legii. Hotărârea va fi supusă aprobării în şedinţa de Guvern de miercuri.