Pentru a aprecia corect posibilităţile reale şi implicaţiile acumulării cronice de deficite asupra datoriei publice şi a poverii puse asupra generaţiilor viitoare, cursdeguvernare.ro a realizat o analiză cu privire la evoluţia bugetului general consolidat în perioada 2008 – 2012, de la declanşarea crizei mondiale şi până la prevederile pentru anul viitor.
Cifrele seci arată că România, fără a fi fost nevoită să acopere cu banii statului efecte nefaste asupra sistemului bancar, aşa cum a fost cazul în mai multe ţări din Occident (Islanda şi Irlanda fiind cazurile cele mai relevante), a avut un grad de acoperire a cheltuielilor bugetare care s-a situat sub pragul de 90%.
În 2009, a fost atins punctul de minim, situat la doar 81 de lei încasaţi la 100 de lei cheltuiţi. Raportarea la PIB se face din motive de integrare în judecata economică a capacităţii economiei de a realiza cândva în viitor excedente în balanţa veniturilor şi cheltuielilor curente care să permită plata dobânzilor la datoria publică sau, eventual, reducerea acesteia prin rambursări. Citeşte mai mult pe cursdeguvernare.ro