Reducerile pe care Sofia le va face în insituţiile de stat vor aduce la buget aproximativ 9-10 milioane de euro pe lună, după cum estimează autorităţile. Anunţul reducerii cu o treime a structurilor administraţiei de stat a fost făcut de ministrul de Finanţe, Simeon Djankov, citat de agenţia Novinite.
Administraţia de stat are, acum, 106 unităţi, faţă de 115 în urmă cu un an, când actualul guvern a venit la putere. Guvernul a anunţat, până acum, reducererea cu 10 mii de salariaţi a personalului de stat şi alţi 2.500 de disponibilizaţi în viitorul apropiat. Ca să reducă drastic din cheltuieli oficialii de la Ministrerul Agriculturii au anunţat că trei structuri vor fuziona într-un singură.
Apărarea intenţionează să taie cu 40% administraţia colegiilor militare până la sfârşitul lunii august, şi lansează posibilitatea unor concedieri în rândul forţelor armate. Iar Ministerul Sănătăţii a menţionat că o parte a angajaţilor Inspectoratelor Regionale pentru Controlul Sănătăţii Publice va fi transferată la Agenţia pentru Siguranţa Alimentară, ceea ce va aduce la buget alte două milioane de euro.
Totodată, ministerul Afacerilor Externe va renunţa la călătoriile de lungă durată făcute în scopuri diplomatice şi va vinde sau va transfera mai multe proprietăţi. În luna mai, ministrul bulgar de Finante, Simeon Djankov, care detine si functia de vicepremier, a proclamat sfarsitul crizei economice din tara vecină.