Ana Draghici

„Bulgarii o duc deja mai bine decât românii”. Cine a făcut această declaraţie surprinzătoare

Bulgaria, Eurostat, nivel de trai, România, venituri

„Bulgaria a depăşit deja România în privinţa veniturilor pe cap de locuitor şi prinde, treptat, din urmă alte state UE. În numai câţiva ani vom fi la acelaşi nivel cu Grecia”, a spus Djankov.

 

Oficialul pare să nu ia în considerare statisticile oficiale, care arată că Bulgaria este cel mai sărac stat din UE în privinţa PIB pe cap de locuitor şi a salariilor – printre cele mai reduse din blocul comunitar, notează Novinite.

 

Ministrul a făcut declaraţia în parlamentul de la Sofia, care a aprobat, vineri, proiectul de buget pentru anul următor.

 

„Bulgaria şi Polonia sunt singurele state din Europa de Est care au reuşit să facă faţă cu succes crizei. Singurul motiv ca Bulgaria să fie cel mai sărac stat din UE este că timp de 60 de ani a fost condusă de comunişti”, a spus ministrul.

 

Potrivit datelor Eurostat, România a avut anul trecut un PIB pe cap de locuitor, calculat la paritatea puterii de cumpărare, de 49% din media UE, în timp ce în cazul Bulgariei acesta s-a situat la 45%.

Ultimele Articole