Denisa Gelatu

Bună dimineața la Moș Ajun! Tradiții și obiceiuri pe 24 decembrie

Ajunul Crăciunului, colindători, obiceiuri, tradiții

Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, este ziua în care se fac ultimele pregătiri pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. Gospodinele pregătesc covrigi și colaci. Tot în această zi, conform tradiției, se împodobește bradul.

În popor se mai spune că Ajunul Crăciunului presupune un post aspru. E indicat chiar să se ajuneze până se ivește prima stea de seară, care amintește de steaua observată de magii de la Răsărit. Până atunci nu trebuie să se mănânce nimic și astfel omul va fi sănătos, va avea mult noroc.

În ziua de Ajun, copiii umblă cu colindatul. Dimineața și ziua colindă copiii, iar noaptea adulții. Gazdele le dau covrigi, nuci, mere, colăcei sau o cană cu vin.

Pe 24 decembrie. se dă copiilor să mănânce bostan ca să fie grași peste an. Tot în aceeași zi nu e bine să te bați, nici măcar în glumă, cu cineva, căci faci bube peste an.

În plus, în noaptea de Crăciun nu trebuie să deschidem ușa nimănui, pentru că ”ne va zbura” norocul din casă.

Ajunul Crăciunului, seara de 24 decembrie, deschide şirul sărbătorilor de iarnă, care se desfăşoară pe parcursul a 12 zile şi se încheie în ajunul Bobotezei, pe 6 ianuarie.

Sursa: Volumul ”Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român” de Ion Ghinoiu

Ultimele Articole

Lasă un comentariu