El sustine, insa, ca executarea garantiilor este ultima solutie pe care o iau in calcul in recuperarea creditelor. In ceea ce priveste moneda de creditare, Bunescu recomanda leii pentru credite de consum, deşi românii prefera euro pentru ipotecare.
Numărul executărilor silite efectuate de bănci a crescut în ultima perioadă, însă nu în acelaşi ritm cu restanţele sau creditele neperformante, susţine Petre Bunescu, vicepreşedinte BRD – Groupe Societe Generale.
„Executarea unui bun luat in garantie este ultima operatiune pe care o intreprinde o banca. Asa cum se stie, incercam reesalonari, restructurari de creditare, dar daca toate acestea, in anumite cazuri, nu ajung la scopul final de a-si recupera fondurile avansate, se recurge si la executarea silita”, a declarat vicepresedintele BRD Paul Bunescu.
În ceea ce priveşte creditul pentru populaţie, oficialul BRD susţine că acesta trebuie contractat în moneda în care se obţine venitul.
„Clientul persoana fizica este bine sa se imprumute in moneda in care isi castiga salariul. Adica, daca salariul este ancorat de cursul leu-euro, poate sa se imprumute mai usor si intr-o valuta”, a precizat Bunescu.
„Pentru credite imobiliare, de regula, foarte multi dintre clientii bancilor se imprumuta in valuta corespondenta, adica euro, insa pentru un credit de nevoi personale nu se recurge la acest gen de indatorare”, a mai explicat vicepresedintele BRD.
Reprezentantul BRD a explicat că, în cazul unui credit în valută, câştigul din dobândă se poate pierde în urma deprecierii leului.