Pretextele creşterii nu au temeiuri mai solide decât cel al înăspririi tonului cu care oficialii europeni, inclusiv ministrul de finanţe grec, promit rezolvarea crizei datoriiilor.
Altfel, s-ar putea spune că pieţele se lasă impresionate mai curând de grija oficialilor vest europeni de a apăra marile bănci europene de ameninţarea exercitată de o eventuală defecţiune fatală a finanţelor Greciei.
În rest, cel mai concret stimul al creșterii actuale a pieţelor este indicatorul reieşit din sondajul german IFO care a relevat o degradare mai puţin severă a climatului de afaceri din cea mai importantă economie a UE.
O a doua ştire care poate fi considerată stimul este numirea unui nou director general al colosului bancar UBS, ale cărui acțiuni au şi crescut cu 3% la aflarea veştii.
Filozofia este că dacă se recapătă încrederea în băncile eleveţiene şi celelalte mai capătă o şansă.
La Bursa de Valori Bucureşti (BVB), doar scepticismul investitorilor în societăţile de investiţii (SIF-uri sau Fondul Proprietatea) şi în Transelectrica şi Transgaz mai ţine pe minus indicii care le exprimă evoluţiile. BET Fi, respectiv BET NG, sunt şi singurele care nu căzuseră sub suporturile care le fereau de prăbuşire.
La ora 14,30, ceilalţi indicii erau încă pe tendinţa de creştere declanşată cu ceva mai mult de o oră în urmă.
Indici care cresc, însă, nu au foraț să iasă deasupra suporturilor care au cedat.
Astfel că, într-o asemenea conjuntură lipsită de noutăţi fundamentale, analiştii tehnici obişnuiesc să spună că este vorba doar relaxarea de dinaintea prăbuşirii decisive. Asta în caz că promisiounile ritoase ale oficialilor europeni nu se vor şi concretiza în angajamente concrete şi… fungibile.