Rulajul acţiunilor listate la BVB era de 5,59 milioane lei (1,36 milioane euro) la finalul şedinţei. Cea mai mare lichiditate a fost atrasă de titlurile Fondul Proprietatea (FP), de 1,31 milioane lei, cotaţia lor scăzând cu 0,10% la 0,5065 lei/acţiune.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 0,05%, până la 5.624,54 puncte, iar indicele compozit BET-C a câştigat 0,07%, ajungând la 3.342,80 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), înregistra un avans de 0,13%, până la 22.775,15 puncte, în vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a coborât cu 0,06%, la 11.450,53 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,03%, ajungând la 515,76 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a urcat cu 0,40%, ajungând la 799,07 puncte.