Money.ro

Bursa de la Bucureşti a închis şedinţa de luni pe verde

BET, Bursa de Valori Bucureşti, BVB, cresteri, indici, sectorul energetic, tranzacționare

Rulajul acţiunilor listate la BVB era de 47,78 milioane lei (11,46 milioane euro) la finalul şedinţei. Cea mai mare lichiditate a fost atrasă de titlurile Fondul Proprietatea (FP), de 21,43 milioane lei, cotaţia lor crescând cu 0,66%, la 0,6110 lei/acţiune.

 

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 2,29%, până la 5.820,83 puncte, iar indicele compozit BET-C a câştigat 2,07%, ajungând la 3.441,86 puncte.

 

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), înregistra o creştere de 1,69%, până la 25.163,67 puncte, în vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a urcat cu 2,25%, la 11.967,44 puncte.

 

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 2,24%, până la 536,25 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a urcat cu 2,50%, ajungând la 803,78 puncte.

Ultimele Articole