Rulajul acţiunilor listate la BVB era de 15,83 milioane lei (3,72 milioane euro) la finalul şedinţei. Cea mai mare lichiditate a fost atrasă de titlurile Fondul Proprietatea (FP), de 9,99 milioane lei, cotaţia lor coborând cu 0,50%, la 0,4552 lei/acţiune.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 1,07%, până la 4.606,20 puncte, iar indicele compozit BET-C a câştigat 0,88%, ajungând la 2.803,65 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), înregistra o creştere de 0,76%, până la 17.751,93 puncte, în vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a urcat cu 0,91%, la 9.178,37 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 1,11%, până la 414,79 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a urcat cu 2,28%, ajungând la 647,88 puncte.