Rulajul acţiunilor listate la BVB era de 33,86 milioane lei (7,85 milioane euro) la finalul şedinţei. Cea mai mare lichiditate a fost atrasă de titlurile Fondul Proprietatea (FP), de 17,01 milioane lei, cotaţia lor urcând cu 0,22%, la 0,4550 lei/acţiune.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scăzut cu 0,86%, până la 4.664,64 puncte, iar indicele compozit BET-C a pierdut 0,48%, ajungând la 2.838,51 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), înregistra o scădere de 1,16%, până la 17.300,64 puncte, în vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a coborât cu 1,63%, la 8.794,06 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,86%, până la 415,40 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a coborât cu 1,48%, ajungând la 661,81 puncte