Rulajul acţiunilor listate la BVB era de 60.006.521,04 lei (14.678.339,83 milioane euro) la finalul şedinţei. Cea mai mare lichiditate a fost atrasă de titlurile Fondul Proprietatea (FP), de 13.880.656,10 milioane lei, cotaţia lor crescând cu 0,08%, la 0,6095 lei/acţiune.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 2,87%, până la 6.062,67 puncte, iar indicele compozit BET-C a câştigat 2,72%, ajungând la 3.596,12 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), înregistra o creştere de 1,96%, până la 26.194,74 puncte, în vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a urcat cu 2,47%, la 12.411,82 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 2,83%, până la 560,82 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a urcat cu 2,41%, ajungând la 833,86 puncte.