Rezumat Bursier: Bursa închide mixt. BET-FI coboară sub 23 de mii de puncte (VIDEO)

Amonil, BET-C, BET-FI, BRD, brd-sogelease, bursă, BVB, Erste Bank, Petrom, sif muntenia, SIF Oltenia

Euforia din primele două ore de pe bursa de la Bucureşti s-a temperat în partea a doua a zilei. După creşteri de peste 2% pe toţi indicii, la final indicele general era cu 0,7% mai sus, iar BET-FI a închis cu un minus de o jumătate de procent.

BET-FI a testat un maxim de 23.800 de puncte pe parcursul zilei, dar a închis la 23 de mii de puncte. Cotaţia SIF Oltenia era la final la 1,21 lei, iar în piaţă au fost schimbate peste 4 milioane de acţiuni. A coborât şi cotaţia SIF Moldova, cu aproape 1%, la 1,07 lei.

După creşteri de 9% la Banca Transilvania, cotaţia a închis cu un avans de 3 ori mai mic. Rulajele însă nu au fost foarte mari, de sub 2 milioane de lei. Pe minus era la final acţiunile BRD şi cele ale Erste Bank, după aprecieri în debutul zilei. La BRD cotaţia a fost şi peste 14 lei pe acţiune, însă a închis la 13,7 lei. Titlurile băncii austriece au coborât la 131 lei, după ce în şedinţa anterioară erau la 133 lei, maximul din 2009. Rulajele au fost modeste, de sub 1 milion de lei.

Mixt a fost în sectorul energetic. Cotaţia Petrom a urcat cu un procent şi jumătate, la 26,5 bani. Minus în schimba fost la Rompetrol Rafinare, iar titlurile s-au depreciat cu aproape 2%.

Creşteri peste media pieţei au fost în sectorul chimic, unde titlurile Amonil au urcat cu 6%.


Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrării pe site pentru comentarii. De acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comenteaza şi tu!