Bursa pierde 1% după prima oră de tranzacţionare, pe fondul scăderilor de pe marile pieţe

BET-FI, BVB, Indice BET, SIF, sif5, TLV

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, scădea cu 1,05%, până la 4.820,95 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, cobora cu 0,73%, până la 2.803,29 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), pierdea 1,08%, până la 24.841,03 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, cobora cu 1,02%, ajungând la 10.048,76 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, pierdea 1,03%, până la 478,45 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, cobora cu 0,35%, până la 603,40 puncte.

Bursele europene afişau scăderi uşoare în prima parte de şedinţei, pe o piaţă prudentă, înaintea publicării statisticilor de şomaj din Statele Unite din luna noiembrie.

Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, scădea cu 0,40%, până la 5.291,90 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, cobora cu 0,46%, până la 5.743,69 puncte.Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, scădea cu 0,45%, până la 3.782,04 puncte.

Acţiunile SIF Moldova (SIF2) erau cele mai lichide din piaţă, cu un rulaj de 1,16 milioane lei, şi se depreciau cu 1,67%, la 1,18 lei, fiind urmate de titlurile SIF Oltenia (SIF5), cu un declin de 1,48%, la 1,33 lei, pe o lichiditate de 1,12 milioane lei.

Pe segmentul bancar, preţul acţiunilor BRD SocGen (BRD) cobora cu 1,43%, la 13,80 lei, în vreme ce titlurile Băncii Transilvania (TLV) se depreciau cu 1,79%, până la 2,19 lei.

În alte sectoare ale pieţei, acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC) se ieftineau cu 0,16%, la 0,0614 lei, în timp ce titlurile Dafora Mediaş (DAFR) se menţineau la cotaţia de 0,103 lei.

Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrarii pe site pentru comentarii. Acum îti poti exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai usor. Comenteaza si tu!

Ultimele Articole