Cristian Bizau

SENTIMENTUL de DIMINEAŢĂ: Bursa română chibiţează marile scandaluri mondiale. Gustul fad al disperării calme

Bursa de Valori Bucureşti, Fondul Proprietatea, indici bursieri, lichiditate, societati de investitii financiare, volatilitate

„Indicele BET-FI trebuie să depăşească două obstacole ca să ne convingă că e pregătit de reluarea creşterilor: rezistenţa minoră de la 22,500 de puncte şi pragul de confirmare 22,800. Cât timp aceste niveluri continuă să pună presiune pe preţuri, orice revenire s-ar putea dovedi doar un motiv să rămânem precauţi“, ne spune cu câteva minute înainte de deschidere Dan Rusu, şeful analiştilor de la casa de brokeraj BT Securities.

 

Ce alte perspective ar mai putea avea, în următoarele ore, bursa unei ţări de sub un Guvern care că lucrurile ce îţi aşteaptă realizarea din secolul trecut!

Se va chibiţa „în jos“ pe marginea certurilor dâmboviţene mutate pe malurile Potomacului washingtonian.

A fost dreptul Guvernului să fie slab, să sacrifice o sută de milioane de euro (pe care şi aşa îi risipeşte te miri cum)  şi să nu vândă acţiunile Petrom la preţul cerut de piaţă (v. „De ce eşuat oferta Petrom“). Este dreptul unui Guvern să nu ia decizii curajoase, chiar dacă s-ar expune la oprobiul opoziţiei dintr-un parlament ros de incompetenţă şi iresponsabilitate.

Va mai dura un an până când va începe şi listări ale unor companii (energetice sau nu), care ar fi trebuit să fie din secolul  trecut la Bursă

Vreo douză trei săptămâni, până încep să curgă veştile despre perfprmanţele financiare semestriale ale companiilor, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) se va bălăci mimând sentimentele puternice ale marilor burse şi ale efectelor marilor jocuri din marile economii ale lumii, sperând că vor scăpa ceva fărâmituri de la masa marilor fonduri de investiţii străine sau dezamăgind cu mai curând NU!

Astfel, sentimentul internaţional este confuz pe pieţele contractelor la termen (futures, v.Bloomberg) care au ca obiect  principalii indici bursieri ai lumii. Toată lumea se minunează cum democcraţii şi republicanii se ceartă ca ţaţele de culmea Dealului Spirii, iar Guvernul celei mai puternice ţări a lumii este gata gata să fie ddeclarat falimentar (pe 2 august). Europeniii încearcă să poarte verde, după ce miniştrii lor dfe finanţe au mai anesteziat cât de cât. Insomniacii din America se pregătesc pentru o zi de scăderi. De văzut însă  faptul că momentul adevărului din Sate îl vor arăta contractele futures pe indicele american S&P 500, după prânz.

Nu uitaţi, însă, că variaţiile volatile ale indicilor Bursei de Valori Bucureşti (BVB) continuă să se zbată în teritoriul periculos de sub nivelele de siguranţă ale suporturilor pentru creştere.

Indicele cel mai sensibil la schimbări, BET Fi, al societăţilor de investiţii financiare (SIF-urile) şi al Fondului Proprietatea (FP)  este sub vechiul pivot de la 22.500 de puncte, în jrurul căruia s-a toto învârtit vara aceasta.

Indicele BET XT, al celor mai importante 25 de acţiuni inclusiv SIF-urile şi FP, a urcat puţin şi stă pe pragul de la  500 puncte.

Indicele compozit BET C, al tuturor acţiunilor de la bursă (cu excepţia SIF-urilor) atârnă deasupra suporturilor inferioare de la  3.000 de puncte.

Şi să repetăm „DIDACTICELE“:…

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia, iar FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

SUPORTURILE sunt minime anterioare relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri de preţ până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Dar dacă lichiditatea este mare (cel puţin peste 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

Ultimele Articole