Brokerii locali dau în continuare “vina” pe extern, aceştia explicând că Bursa locală este desprinsă de evenimentele economice şi politice din România. “Bursa urmează influenţa externă, dar la noi amplitudinea este mai mare pentru că lichiditatea este redusă. S-a văzut foarte clar în ultima perioadă că Bursa este desprinsă de ceea ce se întâmplă pe plan politic şi economic în România. Multă lume estima probleme la nivel mondial şi nu putem să ne aşteptăm ca piaţa noastră să se deconecteze”, a declarat Rareş Nilaş, directorul general al BT Securities, divizia de brokeraj a TLV.
Scăderile de ieri au venit după ce piaţa din SUA a avut pierderi importante în ultimele zile. Pe de altă parte însă, scăderile nu au vizat ieri şi pieţele europene, unde o mare parte din indicii importanţi aveau creşteri modeste, de până la 1%. Indicii BVB au avut scăderi cuprinse între 2,6% şi 3,7%, BET-XT pierzând 3%. Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de la BVB a ajuns la 7,3 mil. euro, cu câteva sute de mii de euro sub valoarea tranzacţiilor realizate cu titluri de stat. Cel mai tranzacţionat emitent a fost SIF Oltenia, care, pe un rulaj de 6,5 mil. lei, a scăzut cu 3,54%. Printre puţinele companii care au crescut se află şi Condmag, aceasta avansând cu 0,8%.