Bursele din Viena, Budapesta, Ljubljana şi Praga se reunesc sub un nume comun şi lansează doi indici

ATX, Budapesta, bursele, CEE Stock Exchange Group, indici, lansare, Ljubljana, Praga, promovare, reuniune, Viena

„Cele patru burse membre, integrate sub brandul ‘CEE Stock Exchange Group’ totalizează jumătate din capitalizarea de piaţă şi două treimi din volumul de tranzacţii din regiunea CEE. Grupul de Burse CEE devine astfel cel mai mare jucator dintre bursele de valori din Europa Centrală şi de Est. Scopul principal este consolidarea şi dezvoltarea pieţelor de capital din CEE, şi poziţionarea lor la nivel internaţional”, se arată în comunicatul transmis joi de grup.

Primul indice lansat de grup, CEETX, este un indice de preţ, ponderat cu capitalizarea, care cuprinde cele mai lichide şi valoroase 25 de acţiuni alese de pe cele patru burse care fac parte din grupul CEE.

Indicele va fi calculat şi diseminat în timp real în euro şi în dolari americani, fiind conceput ca indice tranzacţionat. Astfel, indicele CEETX poate fi folosit ca activ suport pentru produse structurate şi derivate, cum ar fi contractele futures şi options.

Cel de-al doilea indice, CEESEG, este tot un indice de preţ ponderat cu capitalizarea, format din componente ale indicilor de acţiuni de bază, de pe cele patru burse. Indicele cuprinde astfel acţiunile care intră în componenţa indicilor compoziţi ai celor patru pieţe (ATX, BUX, PX şi SBITOP). Indicele CEESEG va fi, de asemenea, calculat şi diseminat în timp real, în euro şi dolari americani, reprezentând evoluţia pieţelor de capital ale întregului grup.

Cei doi indici lansaţi joi se raportează la indicele CEETX, ca fiind indice de referinţă (benchmark) pentru regiune.

„Cei patru membri ai CEE Stock Exchange Group colaborează îndeaproape, cu toate acestea, acţionează independent cu managementul local. Au fost lansate deja proiecte comune şi urmează altele, care vor aduce beneficii companiilor listate, membrilor, investitorilor instituţionali şi clienţilor de date ai celor patru burse membre”, se mai arată în comunicat.

Astfel, până la sfâşitul anului, grupul intenţionează să comaseze operaţiunile de diseminare a datelor şi să deruleze activităţi comune de marketing, cum ar fi campanile de informare şi promovare (roadshow-uri).

Totodată, pe viitor, grupul vrea să implementeze sistemul de tranzacţionare Xetra ca platforma comună de tranzacţionare utilizată în interiorul grupului.

CEE Stock Exchange Group are o capitalizare de 128 miliarde euro, reprezentând jumătate din capitalizarea totală din regiune. Lichiditatea medie lunară, realizată cumulat pe cele patru burse se cifrează la 11 miliarde euro, adică două treimi din volumul de tranzacţii cu capital, din regiunea Europei Centrale şi de Est.