Bursa din Londra a deschis şedinţa de luni în urcare, indicele Footsie-100 avansând cu 0,31%, la 4.866,96 puncte. Indicele Dax, al Bursei din Frankfurt, a avansat cu 0,30%, la 5.400,76 puncte, în tip ce la Bursa din Paris, indicele CAC 40 a câştigat 0,74%, la 3.625,53 puncte.
Bursa din Tokyo a închis şedinţa de luni în urcare, susţinută de o uşoară depreciere a yenului în faţa dolarului şi de evoluţia pozitivă a pieţei din Shanghai.
Indicele Nikkei 225 a avansat cu 1,31%, la 10.320,94 puncte, în tip ce indicele Topix a crescut cu 0,95%, la 944,60 puncte.
Volumul tranzacţiilor a fost redus, fiind tranzacţionate 1,46 miliarde titluri. Mulţi jucători au rămas inactivi în şedinţa de luni, în contextul în care bursa din New York va rămâne închisă, pentru o sărbătoare naţională.
Bursele americane au închis şedinţa de vineri în urcare, investitorii fiind încurajaţi de datele ce indicau o încetinire a ritmului disponibilizărilor din SUA în august. Indicele industrial Dow Jones a avansat cu 1,03%, la 9.441,27 puncte, în timp ce indicele Nasdaq a crescut cu 1,79%, la 2.018,78 puncte.
Indicele Standard & Poor’s 500 a avansat, la rândul său, cu 1,31%, la 1.016,40 puncte.
Sursa: NewsIn