Bursele europene deschid în scădere, urmând tendinţa pieţelor internaţionale

bursele europene, CAC, cac-1, DAX, Footsie, Frankfurt, indici, Londra, Paris, pietele internationale, scădere, tendinta

Astfel, indicele Footsie-100, al bursei din Londra, a pierdut 0,61% după primele tranzacţii, până la 5.016,82 puncte, indicele DAX, al pieţei din Frankfurt, a coborât cu 0,39%, până la 5.532,65 puncte, iar indicele CAC40, al bursei din Paris, a scăzut cu 0,68%, la 3.695,47 puncte.

Pe piaţa niponă, indicii bursieri au încheiat şedinţa de vineri în scădere puternică, la cel mai scăzut nivel din ultimele două luni, afectaţi de o serie de indicatori nesatisfăcători din Statele Unite, de tendinţa nagativă a burselor americane şi de aprecierea yenului faţă de dolar. Indicele Nikkei a pierdut 2,47%, la 9.731,87 puncte, în timp ce indicele mai extins Topix a coborât cu 2,39%, la 874,67 puncte.

În Statele Unite, bursele au încheiat şedinţa de joi în scădere puternică, în contextul în care statisticile au indicat o creştere a cererilor noi de şomaj şi o încetinire a activităţii industriale din Statele Unite.

Datele de la închidere au arătat că indicele Dow Jones Industrial Average a pierdut 2,09%, până la 9.509,28 puncte, iar indicele Nasdaq a scăzut cu 3,06%, până la 2.057,48 puncte. De asemenea, indicele Standard & Poor’s 500 a pierdut 2,58%, până la 1.029,85 puncte.

 

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole