Astfel, indicele FTSE-100, al bursei din Londra, a crescut cu 0,11% după primele tranzacţii, la 5.087,72 puncte, iar indicele DAX, al pieţei din Frankfurt, a avansat cu 0,25%, la 5.595,36 puncte, pe seama rezultatelor alegerilor din Germania, câştigate de cancelarul Angela Merkel, care a aunţat că se va alia cu liberalii, scenariu agreat de piaţă, potrivit AFP.
În schimb, indicele CAC 40, al bursei din Paris, a scăzut cu 0,30%, la 3.727,77 puncte, continuând tendinţa începută săptămâna trecută, în aşteptarea publicării mai multor indicatori economici.
Bursa japoneză a închis şedinţa în scădere puternică, afectată de aprecierea yenului faţă de dolar, care afectează exporturile. Astfel, indicele Nikkei a pierdut 2,50%, până la 10.009,52 puncte, iar indicele compozit Topix a scăzut cu 2,15%, la 902,84 puncte.
Cotaţia dolarului a scăzut luni dimineaţă sub 90 yeni, pentru prima oară de la sfârşitul lui ianuarie, după ce ministrul japonez de finanţe, Hirohisa Fujii, a reafirmat că se opune oricărei intervenţii în piaţa monetară pentru deprecierea yenului.
În Statele Unite, bursele au închis şedinţa de vineri pe roşu, marcând a treia zi consecutivă de scădere, afectate de datele sub aşteptări despre comenzile de bunuri de folosinţă îndelungată şi de vânzările de locuinţe noi.
Indicele Dow Jones a scăzut cu 0,44%, la 9.665,19 puncte, indicele compozit Nasdaq, în care tehnologiile noi au o pondere importantă, a pierdut 0,79%, până la 2.090,92 puncte, iar indicele mai extins Standard & Poor’s 500 a scăzut cu 0,61%, până la 1.044,38 puncte.